Într-o dimineață, un vânător își puse pușca pe umăr și plecă la pădure pentru a aduce acasă ceva de mâncare. Nu peste mult timp, văzu un iepure într-o tufă. Îl ținti, dar înainte să tragă începu să-și imagineze ce va face cu animalul împușcat:
„Dacă voi duce acasă iepurele, îl voi găti și-l voi mânca, iar blana o voi vinde. Cu prețul blănii voi putea să cumpăr o găină. Găina îmi va da multe ouă, iar din multe ouă vor ieși mulți pui. Atunci vor crește puii, iar eu îi voi duce în piață și îi voi vinde.
Cu banii obținuți voi cumpăra o vițea. Din vițea va crește o vacă. Voi vinde vaca și voi cumpăra un cal. Calul va avea un mânz pe care îl voi vinde și voi avea și cal și bani.
Atunci mă voi duce să-mi caut o nevastă și voi striga la cal: Hai, grăbește-te!”
Și fără să-și dea seama, strigă nu doar în gînd, ci și cu voce tare. În momentul acela iepurele sări din tufă și se făcu nevăzut. Vânătorul nostru rămase acolo cu visul lui, dezamăgit, dar cu speranța că poate mâine va prinde iepurele și i se vor împlini toate visele.
Când am citit această povestire m-a amuzat cu atât mai mult cu cât știu că și eu procedez de multe ori asemenea vânătorului.
Atunci când persoanele „mai mature” îmi tot spun să nu mai visez cu ochii deschiși, argumentul meu este acela că un plan făcut din timp este binevenit atunci când vine ocazia de a-l pune în aplicare! Și chiar așa este! De multe ori a venit și ocazia să-mi pun în acțiune planul demult tăinuit.
Trebuie să recunosc că nu m-am aflat niciodată în postura vânătorului, adică să visez chiar atunci când se întâmplă faptul! Personal, îmi place să fiu visătoare chiar dacă sunt conștientă de faptul că unele visuri niciodată nu se vor întâmpla. Însă, am avut totuși parte și de surpriza de a trăi cu adevărat momente pe care le considerasem imposibile la nivel de realitate. Așa că, cine știe?
