Un om călătorea împreună cu fiul său şi cu un măgar. Până acasă mai era cale lungă şi amândoi erau obosiţi. Pe drum au întâlnit un om care i-a spus tatălui:
– Omule, cum poţi fi atât de neînţelept? Tu nu vezi că fiul tău este obosit? De ce nu-l laşi să meargă călare pe măgar?
Tatăl s-a gândit că omul are dreptate aşa că i-a spus fiului său să se urce în spatele măgarului. Au mers aşa o bucată de vreme, până au întâlnit un alt călător.
– Omule, cum poţi fi atât de neînţelept? De ce nu te urci şi tu pe măgar alături de băiat?
Tatăl s-a gândit că omul are dreptate, aşa că s-a urcat şi el pe spatele măgarului. Au mers aşa o bucată de vreme până când au întâlnit un alt călător.
– Tinere, tu nu vezi că măgarul nu vă poate duce pe amândoi? De ce nu cobori să mergi pe jos şi să-l laşi pe tatăl tău care este mai bătrân să meargă călare?
Băiatul s-a gândit că amul are dreptate aşa că a coborât şi a mers alături de măgarul călărit de tatăl său. Au mers aşa o bucată de vreme, până când au întâlnit un alt călător.
Ultima oară când au fost văzuţi, cei doi purtau măgarul în spate.
