Cine te ține să nu cazi?

Într-o după –amiază, un băiat de undeva de la ţară se întoarse acasă, conducându-şi calul la galop. Intră în curte în mare grabă. Faţa îi radia de bucurie şi părea foarte nerăbdător. Se apropie de tatăl său, descălecă iute şi-i spuse: “Tati, tati, trebuie să-ţi spun ceva extraordinar. Mi s-a întâmplat chiar azi.

Astăzi, în timp ce călăream cu mare viteză prin pădure, într-un moment de neatenţie am, căzut. Şi ştii, deşi Murgu este înalt şi alerga tare, uite, nu am nimic. Tati, îşi dai seama? Dumnezeu a avut grijă de mine şi nu am păţit nimic”.

Tatăl se aşeză pe o buturugă din apropiere: “Ştii fiul meu, cu mine s-a întâmplat ceva şi mai frumos. Ceva extraordinar. Deşi astăzi am avut multe treburi de rezolvat şi am fost nevoit să călăresc şi eu toată ziua, Dumnezeu a făcut pentru mine mai mult.

Astăzi, deşi am călărit foarte mult, Dumnezeu a avut grijă de mine şi… nici nu am căzut de pe cal”.

Trec ore, zile, săptămâni, luni, ani… și încadrăm totul în „normal”. Ni se pare normal să ne culcăm seara și să ne trezim la începutul altei zile, la fel, și să ne continuăm planurile pe care le organizăm fără să ne gândim că ar putea interveni altceva în toate acestea.

Este absolut normal să avem ce mânca, să avem sănătate și ni se pare absolut firesc să putem critica orice mic neajuns din viața noastră.

Dar oare care este normal-ul?

Vorbind despre normal-ul acestui pământ, îndrăznesc să spun că tot ceea ce noi catalogăm ca fiind normal, este total invers, este anormal. Pentru că pe planeta aceasta nesigură și căzută în păcat, normal este ca moartea și răul să predomine.

Dacă vorbim despre această planetă, dar în același timp și despre o viață trăită în armonie cu Dragostea și cu Dumnezeu- da, atunci putem numi „normal” tot cee este frumos, înțelept și bun.

Nimic prea greu

Un bătrân cu un sac în spate urca cu mare greutate un munte. O maşină s-a oprit lângă el şi şoferul l-a invitat să urce. Bătrânelul s-a urcat în maşină, însă a continuat să ţină pe umeri sacul cel greu.

Când şoferul l-a întrebat de ce, el a răspuns: “Ai fost foarte amabil să mă iei în maşină. Cum aş putea să te îngreunez şi cu sacul meu”?

Ți s-a întâmplat vreodată să crezi că problema ta este prea mare pentru a-L pune pe Dumnezeu să o rezolve? Sau dimpotrivă, să consideri că este prea mică și neînsemnată ca El să își „ocupe timpul” cu fleacurile pământenilor?

Adeseori uităm cine este Dumnezeu. Uităm că abia așteaptă să îi încredințăm toate frământările noastre pentru ca apoi să fim liniștiți.

Dacă am fi pe deplin conștienți de puterea și dragostea Lui, viața noastră ar arăta altfel.

Interogare nejustificată

Filip are o importantă întâlnire de serviciu în S.U.A. Şi-a pregătit totul din timp pentru a nu întârzia în ziua plecării. Mai avea doar câţiva kilometri pană la aeroport, când o maşină din sens opus îi tăie brusc faţa. Impactul nu a putut fi evitat.

Deşi a scăpat fără nicio leziune, nu mai are nicio şanşă de a ajunge în timp util la aeroport. Nervos că a ratat această întâlnire importantă merge acasă şi, spre seară, încercând să se relaxeze puţin, deschide televizorul la ştiri.

Printre altele, Filip aude cum un avion care se îndrepta spre S.U.A. s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic. Nimeni nu a supravieţuit. Ştirile continuă, dar Filip nu le mai aude. Este şocat. În acel avion trebuia să fie el.

Cu siguranţă prima întrebare pe care şi-a pus-o Filip după accident a fost: “De ce a îngădiut Dumnezeu să mi se întâmple tocmai mie asta”?

Aceeaşi întrebare şi-ar fi pus-o şi soţia lui Filip dacă ar fi prins avionul.

Oricum ar ieşi, mereu îl interogăm pe Dumnezeu cu aceaşi întrebare.

Ce este destinul?

Se tot vorbește prin popor despre așa-zisul destin pe care fiecare dintre noi 

îl are, care ne unește sau ne desparte de alți oameni, ne face oameni bogați sau săraci și chiar ne omoară! Cu alte cuvinte, destinul este o viață programată la minut și secundă unde suntem așezați noi, oamenii, ca niște piese în jocul de șah… fără să ne putem mișca după voința noastră. Dar, chiar așa să fie oare?

În pregătirea pentru a deveni un jurnalist veritabil și nu doar pentru asta, ci și pentru a deveni un om cu experiență într-ale societății am învățat să nu dau crezare oricărui zvon ce zboară, ci să verific fiecare informație pentru a ști cu adevărat cărui fapt să dau crezare.

A fost odată un tată care locuia împreună cu cele două fete ale sale care erau foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări… la unele ştia să răspundă, la altele nu… Cum dorea să le ofere cea mai bună educaţie, într-o zi şi-a trimis fetele în vacanţă cu un înţelept. Înţeleptul ştia să le răspundă la întrebările pe care ele le puneau.

La un moment dat, una dintre ele a adus o vrăbiuţă pe care plănuia să o folosească pentru a înşela pe înţelept.

–          Ce vei face? o întrebă sora ei.

–          O să ascund vrăbiuţa în mâinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e vie sau moartă. Dacă va zice că e moartă, îmi voi deschide mâinile şi o voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e vie, o voi strânge şi o voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela.

Cele două fete au mers la înţelept şi l-au găsit meditând.

–          Am aici o vrăbiuţă… Spune-mi înţeleptule, e vie sau moartă?

Foarte calm, înţeleptul surâse şi le zise:

–          Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale.

Dumnezeu nu a creat oameni precum roboții pe care să-i ghideze dupa placul Lui, ci El ne-a dat încă de la început posibilitatea de a alege! Astfel, destinul sau soarta este ceea ce alege omul să fie!