Într-o după –amiază, un băiat de undeva de la ţară se întoarse acasă, conducându-şi calul la galop. Intră în curte în mare grabă. Faţa îi radia de bucurie şi părea foarte nerăbdător. Se apropie de tatăl său, descălecă iute şi-i spuse: “Tati, tati, trebuie să-ţi spun ceva extraordinar. Mi s-a întâmplat chiar azi.
Astăzi, în timp ce călăream cu mare viteză prin pădure, într-un moment de neatenţie am, căzut. Şi ştii, deşi Murgu este înalt şi alerga tare, uite, nu am nimic. Tati, îşi dai seama? Dumnezeu a avut grijă de mine şi nu am păţit nimic”.
Tatăl se aşeză pe o buturugă din apropiere: “Ştii fiul meu, cu mine s-a întâmplat ceva şi mai frumos. Ceva extraordinar. Deşi astăzi am avut multe treburi de rezolvat şi am fost nevoit să călăresc şi eu toată ziua, Dumnezeu a făcut pentru mine mai mult.
Astăzi, deşi am călărit foarte mult, Dumnezeu a avut grijă de mine şi… nici nu am căzut de pe cal”.
Trec ore, zile, săptămâni, luni, ani… și încadrăm totul în „normal”. Ni se pare normal să ne culcăm seara și să ne trezim la începutul altei zile, la fel, și să ne continuăm planurile pe care le organizăm fără să ne gândim că ar putea interveni altceva în toate acestea.
Este absolut normal să avem ce mânca, să avem sănătate și ni se pare absolut firesc să putem critica orice mic neajuns din viața noastră.
Dar oare care este normal-ul?
Vorbind despre normal-ul acestui pământ, îndrăznesc să spun că tot ceea ce noi catalogăm ca fiind normal, este total invers, este anormal. Pentru că pe planeta aceasta nesigură și căzută în păcat, normal este ca moartea și răul să predomine.
Dacă vorbim despre această planetă, dar în același timp și despre o viață trăită în armonie cu Dragostea și cu Dumnezeu- da, atunci putem numi „normal” tot cee este frumos, înțelept și bun.
